Locul de poveste din România cunoscut de puțini turiști! E situat la numai 10 kilometri de Brașov

Locul de poveste din România cunoscut de puțini turiști! E situat la numai 10 kilometri de Brașov
Publicat: 16/10/2023, 13:18

România este plină de locuri extrem de frumoase, care îți taie repirația, desprinse parcă din poveștile cu zâne și feți-frumoși.

Unul dintre aceste locuri pline de magie rezervaţia naturală Dealul Cetății – Lempeș, o prelungire la sud de râul Olt a masivului Baraolt. Rezervaţia are o suprafaţă totală de 374 de hectare.

Cei care ajung în acest loc plin absolut fabulos și urcă pe dealuri se pot delecta cu o priveliște aparte. De la peste 700 de metri altitudine, se vede lunca Oltului, iar mai în spate se poate observa zona de şes a depresiunii Ţara Bârsei.

Dealul Cetății Lempeș a fost declarat arie naturală protejată în urmă cu 23 de ani. Cei cei care doresc să ajungă aici, au parte de toate condiţiile. Pot parca maşina la intrare în rezervație, în localitatea Sânpetru. Iar grație configurației terenului și a curenților de aer, zona este ideală și pentru zborurile cu parapanta, ale piloților începători.

Lacul Scropoasa, un alt loc de poveste din România

Un alt loc absolut superb din România este Lacul Scropoasa. La numai douî ore de Capitală, cei care ajung acolo pot admira apa de culoarea smaraldului, dar și zona superbă în jurul lacului. Lacul Scropoasa este situat în inima Munților Bucegi, la o altitudine de 1.197 metri.

Lacul este primul lac de baraj artificial construit în România, în anul 1929. Are o suprafaţă de peste 5 hectare şi se află între Cheile Zănoagei și Cheile Orzei. Pornind de la Lacul Scropoasa, turiştii pot face excursii spre Padina, Cascada Şapte Izvoare şi cabana Bolboci.

Lacul are un potențial hidroenergetic de 1.500 – 2.000 kw/km, lucru ce a determinat construirea primei hidrocentrale românesti, la Dobrești, în anul 1936.

Centrala a fost, până la amplasarea uzinei hidroelectrice de la Bicaz, cea mai mare hidrocentrală din România ca putere instalată.

În prezent, nu mai există locuri de camping amenajat și nici posibilitatea de cazare în jurul lacului, iar Cabana Scropoasa, pe timpuri foarte apreciată, este acum o ruină.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...